Nu sunt mulți gălățeni cu care pot vorbi. Foarte puțini știu să vorbească engleza sau germana, iar cunoștințele mele de limbă română sunt încă prea puține. Cu unii dintre ei reușesc totuși să port o conversație. Întrebarea mea preferată, după obișnuitul smalltalk, este: Ce considerați că este cel mai frumos lucru din Galați? Pun în mod deliberat o întrebare comparativă. Spre surprinderea mea, toată lumea răspunde: nimic. Nu există nimic, absolut nimic. Chiar și atunci când menționez locuri precum Mall-ul, mi se spune imediat că sunt mall-uri mai frumoase în București. După ce se gândesc un pic, uneori menționează Dunărea. Strict vorbind, însă, Dunărea nu face parte din oraș. Un profesor de engleză face excepție; pentru el, observatorul din Muzeul de Istorie Naturală este frumos.

            Ce fel de oraș este acela ai cărui locuitori nu găsesc nimic frumos în el? De ce mai sunt acești oameni aici? Ce îi reține atunci în Galați? Trebuie să mă gândesc la Cesar Manrique, un arhitect și ecologist spaniol din insula Lanzarote, care a recunoscut de timpuriu expansiunea urbană cu apartamente de vacanță și complexe hoteliere din Insulele Canare. Cu multă energie și simț estetic, a făcut ceva în acest sens și a modelat în mod decisiv imaginea insulei vulcanice. Am văzut un mirador construit de Manrique în El Hierro, care m-a impresionat din punct de vedere arhitectural, a fost construit cu materiale de construcție locale și a fost ridicat într-un punct de observație avantajos. Așa ceva nu s-a întâmplat vreodată la Galați și toată lumea vede doar urâtul, fără să schimbe nimic.

    Prima mea impresie despre Galați: un oraș industrial urât, la capătul lumii. În afară de Dunăre, nu există nimic frumos sau interesant aici. Într-o zi văd afișe care anunță un meci de volei al clubului local: Arcada Galați împotriva unei echipe finlandeze. Mă duc la meci și sunt însă plăcut surprins. Galațiul are un club de volei masculin de primă divizie care a fost de mai multe ori campion al României în ultimii ani. Arcada Galați are o echipă foarte bună și mulți spectatori. Văd un meci bun și trăiesc o atmosferă entuziastă în sală. Chiar nu mă așteptam la așa ceva la capătul lumii.

  Unde sunt locurile centrale în care oamenii se întâlnesc în Galați și in ce momente? A durat ceva timp sa îmi dau seama de asta. În cele din urmă, am găsit patru locuri în care oamenii din Galați se întâlnesc în mod regulat:

1. duminică după-amiaza, în marele centru comercial.
2. în zilele însorite, pe promenada de pe malul Dunării, între feribot și port.
3. în piețele săptămânale din oraș la prânz
4. în piețele în care bătrânii joacă șah („Sala de Sah“).

  Cele două locuri pe care le prefer în Galați sunt Mall-ul și Bulevardul Dunării. Aici mă așez pur și simplu într-o cafenea sau pe o bancă din parc. Apoi mă uit la oameni. În aceste locuri poți vedea tot felul de oameni. Bogați și frumoși, școlari, familii, romi, fie că își fac cumpărăturile, fie că se întâlnesc cu prietenii, iau masa sau merg la cinema. Pe Dunăre, în special sunt pescari, sportivi de agrement, pensionari, îndrăgostiți sau studenți.

Prima mea sursă de informare este Wikipedia. Acesta îmi confirmă primele impresii: istoria recentă a orașului, cu clădiri prefabricate și mari uzine industriale caracterizează peisajul urban. Industria grea, cum ar fi cea mai mare uzină siderurgică din România, construcția de mașini și cel mai mare șantier naval românesc, sunt principalii angajatori. Siderurgic înseamnă oțel în germană, iar siderurgist înseamnă producător de oțel. Locuim în apropierea Bulevardului Siderurgistului. Galațiul îmi amintește foarte mult de un oraș al minerilor din regiunea Ruhr din Germania.

Vizitez două muzee locale. Mai întâi muzeul de artă. Cum intru în muzeu, sunt întrebat ce aș vrea. O întrebare surprinzătoare pentru mine, la care răspund cu: să vizitez expoziția. Sunt singurul vizitator. Este liniște și întuneric. Lumina din tavan este aprinsă pentru mine. Sunt expuse tablouri ale unor artiști români, unii cu nume germane, din secolele XIX – XX. Cel mai mult îmi plac picturile moderne.

Muzeul de istorie este al doilea muzeu pe care îl vizitez. Și aici sunt întrebat la intrare ce aș vrea. Măcar de data aceasta nu sunt singurul vizitator. Două doamne în vârstă și două școlărițe se află și ele în muzeu. Zona din jurul Galațiului a fost colonizată încă dinainte de epoca romană. Există exponate din mai multe secole. Ceea ce mi se pare cel mai interesant sunt fotografiile alb-negru de format mare, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care prezintă scene de stradă din Galați. Școlarii au pregătit o expoziție specială: femei celebre cu o scurtă biografie și exponate asortate. Toate aceste femei au fost omagiate cândva cu un timbru românesc. Aceste timbre sunt, de asemenea, expuse.

In continuare

Mai întâi încep cu stațiile care sunt aproape de mine. În autobuzele sau tramvaiele existente nu poți cumpăra bilete direct de la șofer. În majoritatea stațiilor există automate de vânzare. Este posibil să plătiți cu cardul de credit sau în numerar. Pentru o cursă, primiți o foaie de hârtie cu un cod QR. Observând alți pasageri, am aflat că trebuie să țineți codul QR în fața cititoarelor din vehiculul de transport pentru a le valida. Dificil pentru mine, deoarece totul este scris doar în limba română. Mai târziu aflu că un bilet este valabil 60 de minute și costă între 2,5 și 3 lei, indiferent de liniile de autobuz sau tramvai pe care le iau. Aflu, de asemenea, că este mult mai practic și mai ieftin să cumperi bilete cu cardul Transurb. Automatele de bilete oferă multe opțiuni și încă nu le cunosc pe toate.

 Îi urmăresc atent pe ceilalți pasageri și învăț de fiecare dată ceva nou. Mai întâi, iau autobuzul de pe linia 11 până la capăt și înapoi. În același timp, deschid Google Maps pe iPhone și urmăresc unde mă aflu. Pe lângă asta, incerc să văd dacă există ceva interesant de vizitat. Galațiul este străbătut de străzi largi, de multe ori cu patru benzi și cu o bandă între ele la mijloc, pe care circulă tramvaiele. Autobuzul trece pe lângă Palatul de Justiție și, în cele din urmă, ajunge în cea mai veche parte a Galațiului, strada Domnească. Clădirile mai vechi din perioada Art Nouveau sau Wilhelminiană încă se mai află aici. Această stradă a fost cândva bulevardul orașului, dar acum nu se mai întâmplă mare lucru aici. Unele dintre clădirile vechi sunt goale și au nevoie de renovare. Tot aici se află Muzeul de Istorie pe o stradă laterală, clădiri universitare, o biserică mare și parcul orașului. Autobuzul se oprește în cele din urmă în Piața Centrală. Piața Centrală este punctul terminus pentru alte câteva linii de autobuz și tramvaie, dar mai presus de toate este piața centrală pentru produsele regionale. Mă plimb prin piață: legume, fructe, carne, produse lactate, pește, toate alimentele de care aveți nevoie de la producătorii și comercianții regionali. Cumpăr un kilogram de nuci decojite și mă întorc la autobuz. Iau autobuzul numărul 11 și mă întorc la celălalt capăt de linie. O imagine similară peste tot, clădiri gri prefabricate cu magazine la parter, străzi largi. Toate sunt curate și ordonate.

Apoi iau tramvaiul de pe linia 7. Descopăr că în Galați există tramvaie de vârste diferite. Există 8 tramvaie foarte moderne cu podea joasă, achiziționate cu fonduri europene. Dar există și tramvaie mai vechi. Uimit, constat că inscripțiile lor sunt în limba olandeză. Se pare că orașul Galați a cumpărat tramvaie olandeze uzate sau i-au fost donate. În fine, există și tramvaie foarte-foarte vechi, probabil din epoca Ceaușescu.

Trec pe lângă un stadion de fotbal cu proiectoare și pe lângă Sala Sporturilor. În capăt este un sens giratoriu. Rămân așezat, iar mecanicul de tren mi se adresează: ultima oprire. Știu. Dar nu văd nimic interesant afară, iar vremea nu este bună. O mulțime de clădiri de apartamente au 5 etaje, toate prefabricate….  Pe drumul spre celălalt capăt de linie trecem pe lângă un cimitir mare. Aproape toți pasagerii din tramvai își fac cruce de trei ori. Mai târziu am observat că românii își fac o cruce de trei ori de fiecare dată când autobuzul sau tramvaiul trece pe lângă un cimitir sau o biserică. România este țara din UE cu cei mai mulți credincioși, peste 92% din populație. Bisericile ortodoxe sunt foarte frecventate, iar pe străzi poți vedea mereu preoți, numiți aici popă. Tramvaiul numărul 7 se oprește și în Piața Centrală. Îmi cumpăr un covrig, un produs de patiserie care se vinde încă cald și care are un gust foarte bun. În final plec cu autobuzul spre casă.

În continuare

3. Adresați-vă unui birou de turism sau unei agenții de turism

            Caut un birou de turism pentru a cere o hartă turistică sau dacă sunt posibile tururi ghidate ale orașului, și pentru a întreba despre punctele de atracție ale orașului. Din păcate, nu am reușit acest lucru în Galați. Aici nu pare să existe un birou de informare turistică, așa cum îl știu din alte orașe. Aparent în Galați nu vin turiști, ci doar oameni de afaceri sau refugiați ucraineni. În diversele agenții de turism din Galați, nu am putut primi vreun ajutor. Se pare că nu există tururi ghidate ale Galațiului. Orașul are hoteluri, dar nu prea există infrastructură turistică, cel puțin nu la sfârșitul toamnei sau in timpul iernii.

            Un site al orașului oferă o listă cu toate bisericile și muzeele la capitolul obiective turistice arhitecturale.

            4. Găsiți un punct de observație înalt și priviți orașul de sus.

            Galațiul are un turn de televiziune. La o înălțime de aproximativ 60 de metri se află un restaurant aproape circular. Am luat prânzul acolo. La început am fost singurul oaspete. Am profitat de acest lucru și m-am așezat în locuri diferite pentru a avea de fiecare dată o altă vedere panoramică. Se vede foarte bine Galațiul, Dunărea și peisajul din jur. Mi-am notat câteva puncte ca posibile destinații de excursie, cum ar fi portul, zona industrială Combinatul Siderurgic și Grădina botanică. Am încercat să găsesc și alte locuri pe care le vizitasem deja.

            Telefonul mă anunță că nu mai sunt în rețeaua românească, ci moldovenească. Mă hotărăsc să mă întorc să beau ceva și să privesc apusul de acolo de sus.

În continuare